Bine ați venit în noua mea lume , acolo unde eu sper să fie un loc de relaxare totală, atât pentru mine cât și pentru cititoarele acestei pagini.
Veți găsi aici rețete de prăjituri,rochii,pantofi,vise și bineînțeles,subiecte de conversație :)). Deci într-un cuvânt o adevărată enciclopedie a femeii :)).
Vă aștept să ne petrecem timpul împreună, la o discuție și o cafea,urmărind poze sau rețete noi, care să ne ajute să pierdem timpul mai ușor.




































miercuri, 24 octombrie 2012

Negresă cu stafide (de post)

  E miercuri,zi de post și am poftit la ceva dulce așa că m-am apucat de treabă,adică de făcut o negresă!
              Ingrediente:2 căni cu apă caldă
                                 2 căni cu zahăr
                                 1 cană cu ulei
                                 coajă rasă de la o portocală
                                 esență de rom
                                 2 lingurițe de praf de copt
                                 6 linguri de cacao
                                 stafide
                                 500 gr.făină.
         
           
        Preparare:Într-un castron se amestecă zahărul cu apa caldă până când zahărul se topește.Se adaugă uleiul și amestecăm bine,apoi se pune coaja rasă de portocală,esența de rom,praful de copt stins în puțin oțet.La final adăugăm făina în ploaie și amestecăm bine până obținem o compoziție ca la chec.
        Ungem o tavă cu ulei și tapetată cu făină( eu am făcut în formă de tartă și mai mi-a rămas și de o formă de chec).Punem compoziția în tavă,adăugăm stafidele și cu o paletă sau o lingură le băgăm în compoziție apoi dăm tava la cuptor pentru aproximativ o oră,la foc potrivit.

              Ingrediente glazură:2 linguri  margarină
                                             3 linguri zahăr
                                             2-3 linguri cacao
        Preparare:Într-o olicică se topeşte margarina împreună cu zahărul,când s-au topit adăugăm și praful de cacao.Amestecăm bine,mai lăsăm cca. 3-4 minute pe foc și dăm deoparte.
       După ce am scos prăjitura din formă punem deasupra glazura caldă,și...gata!ce credeați că mai e mult?! :))
       
       
                                                 Mâncăm și în post bine,nu?!  
                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu